Interviu Flavius Stoican: „Le-am studiat toate meciurile steliștilor, inclusiv amicalul cu Plovdiv. Rezultatul e nedrept”

Redactor:
Florin Marian
Interviu Flavius Stoican:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a fost la un pas să plece cu toate cele trei puncte din Ghencea, într-un derby pe care mai toată lumea îl vedea dezechilibrat, cu Steaua drept favorită certă. Până la urmă acest 1-1 în fața echipei campioane e privit încă ca o surpriză. Nu și pentru Flavius Stoican, antrenorul lui Dinamo, care, ieri, se relaxa în sânul familiei, însă în permanență cu ochii la telefonul ce nu nu se mai oprea din sunat.  Deși părerea unanimă e ca Dinamo a obținut un excelent, luând în considerare raportul de forțe dintre cele două echipe, tehnicianul de 37 de ani spune că egalul nu îl mulțumește. Acesta a acceptat să explice pentru cititorii ProSport cum a pregătit derby-ul cu Steaua.

Flavius, ți-a fost ușor sau greu să pregătești un astfel de meci?
În mod normal ar fi fost ușor pentru că astfel de derby-uri te motivează, dar când toată lumea spune că ești victimă sigură… Mi-a fost foarte greu. A trebuit să discut individual cu fiecare jucător în parte, să-l conving că are valoare, că e mai bun decât adversarul lui. Am vizionat absolut fiecare joc al Stelei, să găsesc acele puncte slabe pe care, până la urmă, orice echipă le are, indiferent cât de tare se crede ea.

Și care au fost aceste slăbiciuni?
Nu pot să le fac publice pentru că apoi îmi e teamă că unii ar trage concluzii pripite. Prefer să vorbesc despre Dinamo. Dar pot să spun că punctele slabe ale Stelei au fost exploatate de noi zi de zi la antrenamente, pe teren. Am lucrat mereu convins că putem să răsturnăm calcule hârtiei. Și dacă stau să mă gândesc, acum la rece, pot să afirm că rezultatul e nedrept. Noi suntem învingătorii morali ai acestui meci. Puteam pleca cu cele trei puncte.

„Eu am ultimul cuvânt în alcătuirea echipei”

Steaua a egalat în final și mulți spun că acest lucru a fost favorizat de schimbarea lui Grigore. Că s-a dat accidentat…
Iar vorbesc oamenii aceștia? Nu se opresc? Chiar nu vreau să le răspund. Nu comentez. Știu ei ce muncă s-a dus să ne ridicăm la nivelul unui derby, când ei spuneau că nu avem nicio șansă? Am urmărit fiecare meci al Stelei din acest an. Le-am revăzut chiar. Până și jocul amical, din Spania, cu Lokomotiv Plovdiv (n.r. încheiat cu scorul de 1-2) l-am disecat. Am oameni care mă ajută în pregătirea unor astfel de partide, dar reține un lucru: Flavius Stoican e singurul care ia deciziile tehnico-tactice, cel care are ultimul cuvânt în alcătuirea echipei. Până la urmă eu am toată responsabilitatea.

Ce ți-a spus Reghecampf după meci, ați vorbit?
Nu am stat la discuții, ne-am felicitat reciproc. Până la urmă și el a făcut o treabă foarte bună acolo și are meritul lui. Nu vă uitați la locurile în clasament ocupate de Steaua și de Dinamo. Sâmbătă s-au întâlnit cele mai bune echipe din fotbalul românesc! Băieții mei au avut atitudine!

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×